Monumentele istorice din Romania             Romana English

Descrieri/Comentarii

L.S. / 25-Oct-2009

Mănăstirea Sf. Troiţă - „RADU VODĂ” 

Aşezământul religios este situat pe o colină apropiată de malul drept al Dâmboviţei. Datorită condiţiilor naturale bune de apărare, locul a folosit din cele mai vechi timpuri pentru construirea unor aşezări –printre primele - pe teritoriul oraşului Bucureşti.

O primă biserică din lemn, a fost atribuită domnitorului Mihnea cel Rău la 1509, apoi ctitoria domnitorului Alexandru al II-lea Mircea (1568...1577), este zidită în cadrul unui important complex mănăstiresc, împreună cu palatul domnesc, înconjurat cu ziduri de apărare, terminate de fiul acestuia -Mihnea Turcitul. La 1595, Mănăstirea a fost incendiată de oştile turceşti ale lui Sinan Paşa, iar biserica transformată în moschee.

În 1615, Radu Mihnea începe refacerea întregului ansamblu al Mănăstirii, lucrare terminată în 1625, în timpul domniei lui Alexandru al III-lea Coconul - fiul lui Radu Mihnea. Reparaţii s-au mai făcut în anul 1714, atunci când bisericii i s-a adăugat pridvorul.

Importante reparaţii s-au efectuat între 1859-1864: refacerea turlelor - din lemn, a pridvorului - cel actual. Atunci a fost schimbată imaginea arhitecturală a vechilor construcţii, introducându-se elemente de tip neogotic austriac. Biserica a fost repictată la interior de Constantin Lecca şi Mişu Popp; Maestrul Gheorghe Tattarescu a executat pictura din pronaos.

Lucrări importante s-au efectuat în anul 1933, conduse de către arhitecţii N. Ghika-Budeşti şi V. Moisescu, când s-au reconstruit din zidărie toate cele patru turle ale bisericii. Între anii 1969-1974 s-au făcut ample lucrări de restaurare, la iniţiativa patriarhului Justinian Marina, sub conducerea arh. Şt. Balş, care reuşeşte să redea vechea imagine a bisericii. Pictura a fost complet refăcută de pictorul arhimandrit Sofian Boghiu şi de Vasile Caraman; Gheorghe Ciobanu a restaurat iconostasul şi a executat portretele ctitorilor.

Aşezământul este reactivat cu statut mănăstiresc, în 1998, prin grija P.F.P. Patriarh Teoctist.

Planul bisericii (38 x 17 m) cu ziduri exterioare groase de 1,5 m, este de tipul celui folosit de meşterii lui Neagoe Basarab la Mănăstirea Curtea de Argeş.

Pridvorul larg, este cel refăcut la 1859, în stil neoclasic, cu trei arcade mari în plin cintru, rezemate pe pile puternice. Interiorul bisericii este foarte spaţios. Peste pronaosul dezvoltat se ridică trei turle: una centrală susţinută de 12 coloane şi două turnuri spre vest. Aici se află 24 de morminte cu lespezi de piatră inscripţionate, unele în limba greacă ale familiilor domnitorilor, al ctitorului Radu Vodă Mihnea, ale diferiţilor boieri din secolele XVIII – XIX, mormântul patriarhului Justinian.  Deasupra naosului treflat, se află turla Pantocrator, luminată de 12 ferestre înguste.

La exterior, prin restaurarea din anii 1969-1974, s-a refăcut întreaga ornamentaţie arhitecturală originală. Faţadele, sunt împărţite de un brâu puternic, în două registre inegale, compuse din firide rotunjite la partea superioară, rezemate pe pilaştri simpli.

Turnul clopotniţă, ce făcea parte din vechile ziduri ale mănăstirii din 1625, este situat la nord vest de biserică şi cuprinde trei caturi exprimate în exterior prin trei registre, reclădite după 1802.

Ruinele fostului palat domnesc, situate la vest de biserică, au fost descoperite prin lucrări arheologice, în 1954.

Pe latura de sud a incintei s-a construit în anul 1893, clădirea care adăposteşte în prezent Seminarului Teologic al Arhiepiscopiei Bucureştiului - cu săli de curs şi internat, apoi în colţul de NV al incintei, se află o clădire cu parter şi un etaj servind drept bibliotecă şi locuinţă parohială. Acestea sunt realizate cu faţade tratate cu cărămidă aparentă, alternată cu zone tencuite, specifică secolului al XIX-lea.

Din 2002, a fost construit noul Seminar Teologic Ortodox „Mitropolit Nifon”, amplasat alături de vechiul seminar.